interviu. IRLO: Provocarea provocărilor mi se pare să poți vedea direct la scară mare

Vă invităm să citiți un scurt interviu cu IRLO, autorul lucrării de street art de pe strada Cutezanței. Zidul a fost pictat de IRLO, ajutat de doi dintre prietenii săi, în cadrul proiectului Metamorfoze 2, implementat de 3g HUB în Târgu Mureș.

Reporter: Cine sunt colegii tăi?

IRLO: Sunt doi prieteni de-ai mei, amândoi artiști. Lucrăm de obicei împreună. Pentru această lucrare ei au urmat instrucțiunile mele, să zic așa, dar sunt sunt artiști de sine stătători, fiecare cu lucrările lui. Alexandru semnează Dru, iar Florin Jamaica semnează Cui cu cui.

Rep.: Ce știai despre Târgu Mureș, ce imagine aveai despre oraș înainte să accepți invitația 3g HUB?

IRLO: Mai niciuna. Nu am mai fost pe aici niciodată. Din auzite, având prieteni care trăiesc sau au fost pe aici, știam povești la mâna a doua. Abia acum, am ajuns să înțeleg spiritul și istoria orașului. Sunt mai mult decât plăcut surprins. Mă așteptam la un oraș mai mult industrial, mai plictisitor. Odată ajuns, deja am înțeles că m-am înșelat. Deja după primele două-trei zile, întâlnindu-mă cu oameni, ascultând povești din toate părțile, mi-am dat seama că e foarte șmecher orașul.

Rep.: Care a fost cea mai mare provocare pentru voi?

IRLO: Dimensiune, clar. Când am ajuns la fața locului și am văzut peretele am avut o mică – nu știu dacă să-i zic panică, dar ne-am dat seama că e mult mai mare decât credeam noi. Pentru că nu ai cum să privești tot peretele și să înțelegi dintr-o dată toată povestea, ne-am gândit să fie mai multe lucrări într-o lucrare. Sunt mai multe povești, mai multe centre de interes în interiorul aceleiași lucrări.

Rep.: Peretele nu e neted, e format din blocuri de beton imense cu distanțe destul de mari între ele…

IRLO: Asta îmi place, pentru că pattern-ul acesta de blocuri, care clădesc ca niște cărămizi un zid, e specificul prim al graffiti-ului. Aceste jocuri de cărămizi apar și pe pereți pe care nu există cărămizi și unii îl simulează. Aici, zidul avea deja povestea asta. Am amplificat-o în câteva locuri, dar zidul transpiră idee aceasta de cărămizi. Bine, aici, sunt mult mai mari blocurile decât cărămizile normale. Se joacă foarte fain vizual cu scara peretelui…

Rep.: Amplifică senzația de monumentalitate?

IRLO: Exact.

Rep.: Care e diferența, pentru tine, între o lucrare pe care o faci pe cont propriu și una făcută în cadrul unui proiect, cu aprobări și tot ce trebuie?

IRLO: Dacă ieși tu seara de nebun și fugi de poliție ca să mâzgălești ziduri, ai ocazia să ajungi până la un metru, doi metri, poate ai o scară și te urci până la 3-4 metri, dar nu o să ai ocazia să faci un perete de 4 sau 10 etaje. Aici se crează un gap intre lucrările ilegale și cele legale. Eu am început ca garfer de mic copil, scriindu-mi numele pe pereți. Însă nu aveam cum să ajung să fac lucrări de dimensiuni mari așa.

Provocarea este gândești și să vizualizezi pe mare ceva care pornește de la o schiță, de la ceva mic. Trebuie să o lărgești ca proiectare. Mulți folosesc tehnica simplă de a proiecta schița cu un videoproiector, ca să o vadă direct mare. Eu consider că merită să nu folosești tehnici din astea. Dacă nu poți la ochiul liber, îți faci eventual un caroiaj și vezi în fiecare pătrățică ce detaliu intră. Provocarea provocărilor mi se pare să poți vedea direct la scară mare fără alte tehnici de mărire.

Rep.: Spune-ne câteva cuvinte despre suita de povești care îmbracă zidul.

IRLO: Întotdeauna folosesc motivele mele, laitmotive regăsite în toate lucrările mele, dar vreau să folosesc și povești ale zonei. Este o îmbinare. Am folosit ideea de multiculturalitate a Târgu Mureșului, toate etniile care se întâlnesc și au o istorie comună destul de lungă: evrei, maghiari, romi, români. Am vrut să amintesc și părți dureroase ale acestei istorii – au existat și conflicte și dureri. Am avut reacții – nici nu știu dacă să le spun dure. Mulți oameni au crezut că vrem să instigăm, când, de fapt, noi doream să amintim de faptul că s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Și amintind, vrem să spunem că ne dorim să nu se mai întâmple vreodată – soha, never again, niciodată.

Rep.: Majoritatea acestor reacții au apărut când segmentul acela nu era încă finalizat.

IRLO: Da, mi se întâmplă frecvent și când arăt schița oamenilor ca aceștia să spună că nu e ok, dar când văd lucrarea finalizată să spună: da, ok, scuze.

Rep.: Există vreun loc, vreun perete pe care vizezi să faci vreo lucrare?

IRLO: Am mai primit întrebarea aceasta de vreo 2 ori. Îmi place să glumesc cu Casa Poporului, dacă nu, cel puțin zidul care împrejmuiește Casa Poporului. Dacă tot e a poporului, poporul ar trebui să poată să o și „mânjească”. Nu aș dori să o fac doar eu, aș angrena toți prietenii artiști pe care îi știu că activează în această zonă să facem, parctic, o lucrare a poporului.

Mi-ar plăcea ca toate primăriile să fie pictate. Știu doar de o inițiativă, din Baia Mare, unde, primarul fiind în închisoare, a chemat un coleg să picteze primăria. Nu știu ce s-a întâmplat pe parcurs, pentru că nu s-a mai făcut.

Rep.: Cum au reacționat oamenii care trăiesc în blocurile de le lângă zid?

IRLO: Foarte bine, am primit inclusiv timelapse-uri făcute de la etajul patru cu zona din fața blocului respectiv. Am primit mâncare, băutură, de la vecini în semn de mulțumire și foarte multe claxoane, ca like-uri, de la oamenii care treceau pe aici.

Rep.: Cât de viabilă ți se pare ideea organizării unui festival de street art în Târgu Mureș?

IRLO: Foarte. Orașul are o grămadă de suprafețe care pot să fie convertite în artă. Mai mult, consider că orașele unde există oameni și organisme care sunt motivate și vor să facă lucrul acesta, deja au marele plus al dorinței venite din interior. De obicei, multe festivaluri de gen apar ca idei ale corporațiilor, ale brandurilor mari, să-și facă ei campanie. Aici, lucrurile stau altfel și fain, pentru că există oameni, organizatori locali și mici antreprenori, care sunt dezinteresați de a-și face reclamă, vor, în primul rând, să aducă acest plus cultural orașului. Practic e foarte ușor, trebuie doar să ne concentrăm pe ideea aceasta: ca în primăvară-vară să apară festivalul aici.

Așteptăm și suport financiar, bineînțeles. Noua conducere a primărie mi se pare că se arată mai deschisă în zona asta, spre deosebire de vechea conducere, care – nu că a fost închisă, dar ne-a băgat bețe în roate, ne-a sabotat. Mulți dintre oamenii din zonă credeau că e o lucrare a primăriei și era, de fapt, departe de a fi așa ceva. Mai mult a fost sabotată, de parcă își doreau să nu se întâmple, deși capitalul de imagine tot la ei mergea, vrei nu vrei. Doamne ajută, că s-au schimbat și că există oameni ca cei de la 3g, care vor să schimbe schimbe orașul în direcția aceasta. Eu sunt primul voluntar care o să vin și fac pro bono tot ce trebuie făcut.

Rep.: Ai un nume, un titlu pentru lucrare?

IRLO: Ne-am gândit la mai multe titluri. Deocamdată, ne mai gândim. Noi ne numim Șoimii șatrei și pentru că suntem pe drumuri, nomazi, și pentru că sunt mai nostalgici. Impulsul pe care vrem să-l dăm, dincolo de titlu lucrării, este o provocare de a ne unii forțele, pentru a fi, împreună, mai puternici decât fiecare în parte. „Împreună” aș putea să zic că e titlul lucrării.

Proiectul Metamorfoze 2 este cofinanțat de Primăria Municipiului Târgu Mureș.

Sponsori: Caparol România, Reea, Shopping City Târgu Mureș, Doru Borșan și Petto Media.

(Foto: Horia Grigoraș, reporter: Valentin Covaciu)

Vă invităm să urmăriți și reportajul realizat de TVR Târgu Mureș la vernisajul lucrării.