Leta Popescu, regizoare, și Alexa Băcanu, autor dramatic&dramaturg, sunt în Târgu Mureș, unde lucrează de zor la un spectacol produs de Teatru 3G pe scena Teatrului 74. Săptămâna trecută ne-am întâlnit și am povestit un pic despre spectacolul „Neverland”, a cărui premieră va avea loc în 3 septembrie. Pornit pe un terasament oferit de Peter Pan, „Neverland” a cotit un pic pe alte șine, după cum mi-a spus Leta Popescu, dar, până o să vedem noi din scaunele de la 74 cum și care-i treaba, hai să vedem ce mi-au spus Leta și Alexa.
(fragmente dintr-un interviu realizat de Valentin Covaciu pentru Zi de Zi)
Ați mai lucrat împreună?
Leta: Este a treia colaborare: la Teatrul Național din Cluj – „Call it art” (în 2016), la Reactor – „Dispariția” (2015), acum lucrăm aici și mai urmează în toamnă în București, la Centrul Replika, un spectacol despre educația sexuală în școli pentru părinți și copii.
Cum e pentru voi munca aceasta pe text în același timp cu repetițiile pentru spectacol?
Leta: Din punctul meu de vedere, sunt mai multe tipuri de dramaturgi. În cazul acesta, Alexa influențează foarte mult spectacolul, aproape că gândesc împreună cu ea conceptul spectacolului. Mă iau foarte mult după text, după ideile ei, nu prea intervin, nici nu îi spun ce vreau eu și ea să facă. Îi spun doar ce mă interesează, apoi ea face forma și structura. După aia scrie textul de la zero, iar la scenă, da, pun și actorii întrebări. Acolo, Alexa, fiind prezentă, ia decizii de a asculta părerile sau nu, asta ea decide.
Pentru mine e super important pentru că e o muncă de echipă. Dacă dramaturgul e în viață de ce să nu vină să răspundă la niște întrebări la care, de obicei, regizorul se chinuie să răspundă. Ce a vrut să zică autorul? Păi, uite, autorul e aici, întreabă-l ce a vrut să zică. Nu aș putea să lucrez fără un dramaturg, decât dacă aș scrie eu textul.
Alexa: Ar trebui să facem distincția între autor dramatic și dramaturg. Dramaturgul e omul care stă la scenă și lucrează alături de regizor. Autorul dramatic e omul care scrie textul de la zero. În cazul acesta se combină rolurile, dar pot să fie și două persoane diferite.
Ce te-a făcut să alegi tema aceasta a tinerilor (maturi) într-o societate alienantă?
Alexa: E prima temă pe care i-am propus-o Letei, când am încercat să colaborăm prima dată. Nu ne-a ieșit atunci și am zis haide să o facem acum. Nu m-a interesat atât de mult Peter Pan, cât m-a interesat ce a ieșit până la urmă: un fel de viziune de sus, e foarte greu de zis… E vorba despre oameni. Nu știu cum să zic altfel. Despre cât de triști și de fragili suntem. M-a interesat cum ne întâlnim unii cu alții, cum interacționăm și cât de futil e totul.
Leta: Cred că e o privire înțeleaptă și asumată asupra unei lumi din ce în ce mai vulnerabile. Cred că suntem într-o perioadă destul de dezechilibrată, noi – omenirea, eu așa simt, în care nu ne găsim împlinirea, dar ne găsește boala acestui secol cu tot ce înseamnă depresia: angoase, anxietate. Astea sunt acum, când pare că și financiar și social nu mai este o situație presantă.
Categoria aceasta de oameni despre care vorbim nu au probleme financiare, nu au probleme sociale. Sunt niște oameni normali – clasa de mijloc, par să aibă tot, dar pe dedesubt lucrurile nu prea funcționează.
Nu dăm răspunsurile la întrebarea de ce nu funcționează. Nu e terapeutic, nu e cu pilde de viață, nu are nicio morală. Mie asta-mi place. E o frescă ușor expresionistă a timpului nostru. Vreau să se vadă tușele alea tulburătoare din pictura expresionistă.