Mihai Viteazul (anulat)

Mihai Viteazul e povestea ridicării și prăbușirii unui erou. Este povestea poftei de putere, a tiraniei, a prieteniei și trădării.

Spectacolul este o critică a gâlcevilor politice și a felului în care ne scriem/rescriem istoria, fie că e vorba de evenimente de acum câteva secole, fie că vorbim de istoria recentă – foarte recentă.

Având acces atât la istoriografia de limbă română, cât și cea de limbă maghiară, Székely Csaba reface într-o cheie satirică povestea marelui bărbat.

Fiind un spectacol contemporan, el vorbeşte şi despre lumea de azi din perspectiva istoriei. Crede cineva că oamenii de azi vor putere pentru binele ţării şi nu pentru mai multe conturi în bancă, mai multe case şi maşini? Exact aşa a fost şi acum patru sute de ani, doar că nu prea existau bănci pe la noi. Conduceai o ţară mică? Voiai una mai mare, şi cucereai teritoriile din jur. Când ajungeai să conduci un imperiu, atunci cucereai teritoriile din jur din lăcomie şi pentru că nu te oprea nimeni. La fel se întâmplă şi azi: odată ajuns la putere, devii tot mai lacom. Poate nu mai cucereşti teritorii noi, doar dacă te cheamă Vladimir Putin, dar bunurile naţionale îţi sunt meniul zilei.

Székely Csabaadevarul.ro

Mihai Viteazul este al  doilea spectacol produs în cadrul celei de-a III-a ediții a proiectului „Terapie socială prin teatru contemporan” implementat de Asociația Teatru 3G, cofinanțat de AFCN și Municipiul Târgu Mureș. Spectacolul a fost realizat și se joacă cu ajutorul partenerilor Reea și Compania András Lóránt.

„Sebastian Marina se impune în rolul titular printr-o interpretare robustă și nuanțată, poate doar puțin abruptă în unele momente, în care situațiile care se schimbă fulgerător nu îi lasă timp de tranziții psihologice prea detaliate. Cu toate astea, actorul aduce la suprafață contradicțiile lui Mihai Viteazul și susține personajul de la început până la tragicul sfârșit.” Andrei Vornicu – Zi de Zi – „Mihai Viteazul“ ne dă deșteptarea și ne dă (și) de gândit

„Autorii reușesc să te facă să-ți pese de Mihai în primele 3 minute ale piesei. (…)

Ca și construcție, Mihai Viteazul îmi aduce aminte aminte de “Calea Lactee” a lui Bucuel-Carriere. Și “Calea Lactee” e un film bine documentat, în care personajul istoric, aici Isus, apare umanizat, râzând, renunțând să-și taie barba în ultimul moment. Acel film m-a îndemnat să citesc Biblia mai în amănunt. Cred că și această piesă va indemna oamenii să caute să înțeleagă mai mult din istoria comună a acestei țări și să privească spre viitor cu curaj.” Cronică de teatru – despre Mihai Viteazul/Mihály Vitéz de Csaba Székely – articol de Adrian Mureșan, creatorul brandului ardelenesc luminos Light Nouveau

„Miza spectacolului este aducerea pe scenă a unor fapte și realități ale istoriei care au fost cosmetizate și elogiator împachetate de către manualele școlare (…) Cheia comică a spectacolului e salutară în demersul de demitizare, și probabil cea mai bună formă de a vorbi despre un astfel de subiect.” Ioana Sileanu – Scena.ro – Mihai Viteazul, lipsit de vitejie

(Următoarea reprezentație: 22 martie, ora 19.00, la Teatrul Studio – Universitatea de Arte Târgu Mureș.

Bilete: https://eventbook.ro/theater/bilete-mihai-viteazul-3g-hub-targu-mures)

text Székely Csaba
traducere Sándor László (hu-ro) și Elise Wilk (ger)
cu Sebastian Marina, Alexandru Franceanu, George Bîrsan, Laura Mihalache, Raisa Ané, Ștefan Roman, Cristi Bojan, Szabó János Szilárd, Narcis Zamfir, Károly Kovács, Benedek Botond Farkas
scenografia Bogdan Spătaru
muzica Kovács Károly
video Andrei Gereb
regia Ándi Gherghe
foto Cristina Gânj
data premierei 7 septembrie 2018
durată 2h 30 min. cu o pauză de 15 min.
limba română, maghiară, germană și franceză cu supratitrare în limbile română și maghiară

Evenimente viitoare

martie 2024

28 martie

Open Mic: Seara Amatorilor

Stand-Up Comedy

Ora: 20:30

31 martie

Mal•Vu•Mal•Dit

regia Ștefan Roman

Ora: 19:00