Mede/EA sau Despre fericirea conjugală

Spectacolul „Mede/EA sau despre fericirea conjugală” realizat de studenți ai Universității de Arte din Târgu Mureș, în anul 2017, sub îndrumarea profesoarele Monica Ristea și Elena Purea. Textul, scris de Roxana Marian, interpretează într-un registru contemporan tragedia „Medeea” de Euripide. 

Cuvântul Fericire sclipește în fundal, un cor de opt femei frumoase, imagini ale femeii ideale, sexy și încrezătoare, copilăroase și fatale, întruchiparea cuvântului luminos din fundal, ne prezintă propria versiune “lucioasă” despre fericire și încheie cu un îndemn feminist. În loc de „putem face asta!”, ne spun pe șleau că „asta” e chiar fericirea. Deși abstractă, totuși atotcuprinzătoare, ele trebuie s-o caute cu orice preț, pentru că au „acest drept, această datorie”.
O invitație la sinceritate.

„În esență, textul este construit din monoloage interioare ale celor doi. Spectacolul realizat de studenții-actori sub îndrumarea profesorilor de an Monica Ristea și Elena Purea, sparge convenția de doi actori și aduce în scenă șapte Medei diferite. Fiecare studentă e Medeea, doar în etape diferite ale acțiunii. Simplu spus: în fiecare scenă cu Iason, Medeea este interpretată de o altă studentă. Povestea e aceeași, corespunzătoare textului Roxanei Marian, doar forma și aspectul înscenării sunt diferiți. În această relație incompatibilă între Medeea și Iason, cel care conduce și jonglează jucăuș cu evenimentele este Eros, zeul viclean al iubirii, iar cea care pune punctul pe I în decăderea relației este Glauke, fiica regelui Creon.

Spectacolul denotă multă precizie, eleganță și muncă în echipă.”

(Soós Edina – kritq.eu)

Teatru 3G preia spectacolul realizat de foștii studenți ai UAT, deoarece e jucat de actori talentați, foarte tineri. În plus, piesa fiind scrisă de o autoare contemporană, producția se înscrie în misiunea noastră de a promova dramaturgia contemporană autohtonă.

„… De o manieră apropiată de discursul monodramei, gen experimental prin excelenţă, textul Roxanei Marian se raportează la componentele primordiale ale piesei de teatru: actor, cor, coreut. Neintrând niciodată în dialog direct între ele, personajele se exprimă visceral, fără a relaţiona unele cu altele, altfel decât prin intermediul povestirii. Dialogul lor este însă purtat constant cu publicul, cu auditoriul, iar tensiunea dramatică este creată prin repetiţie, gradare şi construirea unui punct culminant în interiorul fiecărei scene. …” Alina Nelega – LiterNet.ro – Roxana Marian: Mede/ea sau Despre fericirea conjugală

 

text Roxana Marian
regia Monica Ristea și Elena Purea 
cu Laura Mihalache, Andreea Drăgan, Alexandra Haja, Renata Mladoniczky, Lorena Râpea, Carmen Ghiurco, Lore Cleo, Edina Soós, Dragoș Florea
data premierei 3 martie 2017
durata spectacolului 1h 10 min.
limba română cu supratitrare în limba maghiară

Evenimente viitoare

martie 2024

31 martie

Mal•Vu•Mal•Dit

regia Ștefan Roman

Ora: 19:00