body { font: normal 10px Futura, Montserrat; }

FORMA 2 – Cultural local!


Festival FORMA 2

Costume populare vechi de un secol au ieșit în lumina reflectoarelor la Târgu-Mureș. Inedita prezentare de modă a avut loc în cadrul festivalului FORMA, dedicat artei independente locale.

Posted by TVR Tîrgu Mureş on Thursday, January 21, 2021

Cea de-a doua ediție a Festivalului FORMA 2 s-a organizat în perioada 15-31 ianuarie 2021 în urma câștigării unui grant prin programul ”Zilele Culturii Naționale 2021” organizat de Ministerul Culturii, 3g HUB, în parteneriat cu K’arte și Noiseloop Studio. FORMA 2 s-a desfășurat sub sloganul Cultural Local!, concentrându-se pe celebrarea artiștilor și a oamenilor de cultură care au îmbogățit prin activitatea lor orașul Târgu Mureș.

LUMI.NATIV”- .    Realizarea unei instalații de lumină în spațiu public de către artistul Lucian-Emilian Matei. În interiorul acesteia, se pot deplasa câte două persoane simultan și pe același rând. Ocazional, compoziția de lumină a celor șapte structuri se recompune prin diverse treceri tacticoase, sporadice sau prin pulsații succesive de lumină.

Prezentarea colecției Etnografia – colecția cuprinde piese de costum popular de o vechime considerabilă, portul popular al diferitelor zone etnografice de pe teritoriul României, atât românești cât și aparținând minorităților naționale. Prezentarea costumelor a fost coordonată de Alexandra Luca iar muzica live a fost asigurată de un duo format din DJ-ul Thomas Axinte și violonistul Adrian Cioată.

Realizarea și difuzarea a două videoclipuri de către Radu Bălaș, proprietarul brandului și al canalului de youtube ”Old Romania” – într-un exercițiu de promovare a culturii române: Povestea ciorbei la români  și Cele 12 invenții ale lui Henri Coandă.

”in.Vitro” – realizarea, în vitrina galeriei Camera K’Arte, a două expoziții și a unui performance online, curatoriate de Eliodor Moldovan.

Realizarea și difuzarea online a filmului de scurt-metraj ”Un loc mai bun”, scris de Andi Gherghe; tot el a semnat și regia filmului, cele două personaje fiind interpretate de actorii Csaba Ciugulitu și Cristi Bojan.

Prezentarea online a înregistrării spectacolului Mihai Viteazul, de Székely Csaba, regia Andi Gherghe, produs de 3g HUB (24 ianuarie 2021) – spectacolul prezintă, în cheie comică, ascensiunea și decăderea domnitorului muntean în contextul primei uniri a celor 3 principate.

 

FORMA 2 – Cultural Local

Organizator: 3g HUB

Parteneri: K’Arte și Noiseloop Studio

Sponsor: REEA

Proiect realizat cu sprijinul Ministerului Culturii.

FESTIVALUL FORMA 2 LA FINAL

Un festival de artă independentă a animat online viața culturală
a Tg. Mureșului timp de două săptămâni. Început cu ocazia Zilei Culturii Naționale, festivalul FORMA 2 a programat evenimente numeroase și s-a încheiat cu vernisajul unei instalații de artă urbană.

Posted by TVR Tîrgu Mureş on Monday, February 1, 2021