La aproape un deceniu de la Neverland, spectacolul regizat de Leta Popescu la 3g HUB (2017), Leta revine alături de noi printr-un interviu în compania Ralucăi Blaga:
Pentru mine, Târgu Mureșul este un loc cu resurse umane extraordinare care se pierd într-un neant
„Pentru mine, Târgu Mureșul este un loc cu resurse umane extraordinare care se pierd într-un neant pe care nimeni nu poate să pună degetul. Resursa umană este valoroasă, dar nepusă în valoare din varii considerente pe care eu nu am de unde să le știu netrăind acolo. Dar e limpede că nu există o susținere sistemică și sistematică și nici una mentală care să transforme orașul într-un oraș cultural.”
Raluca Blaga: De la tine cum se vede, cum simți că s-a schimbat în ultimii 10-15 ani ideea de „independent” în teatrul românesc. Sau e tot la fel?
Leta Popescu: E o întrebare bună. Trebuie să citim niște doctorate (râde), s-a scris despre asta. Deoarece spațiile cele mai solide au rezistat peste zece ani, se simte un soi de maturitate și maturizare a spațiului independent. În același timp, se simte și o migrare a independenților în teatrele de stat. Ceea ce ar fi plăcut să se întâmple pentru că, după mine, dacă umpli teatrele de stat cu oamenii din independent ai salvat sistemul teatral românesc.
Resursa umană din teatrele de stat e mult mai slabă decât resursa umană din independent. Asta pentru că teatrele de stat au ceea ce se numește angajat pe nedeterminat. Și nu train-uiește nimeni pe nimeni. Adică resursa umană din teatrele mari se ofilește încetul cu încetul. Fie că vorbim de actori, fie că vorbim de administrativ, fie că vorbim de tehnic, fie că vorbim de zona secretariatului literar sau a PR-ului sau a marketingului sau a medierii culturale.
Nu trimite nimeni pe nimeni la training pentru că aia costă și nimeni nu investește în asta. Și există și un reproș foarte mare față de resursa umană angajată, că nu știu și că nu fac nimic. Dar nici nu se investește în ea să facă ceva, nici nu i se taie din salariu, nici nu i se fac referate, nu se face nimic. Există o băltire în teatrele de stat și răspunsul unanim, universal este „Domnule, așa e el sau așa e ea”. Oamenii care au un pic de atitudine fug de teatrul de stat și încep să creeze în altă parte. Dacă ai reuși să pui energia pe care o pui într-un teatru independent într-un teatru de stat ai porni Ferrariul ăla și n-ai mai merge cu Trabantul.
Interviul complet pe LiterNet.ro
foto: Studio Diafragma