Dincolo

Spectacolul spune povestea lui Bobi Busuioc, o poveste despre cum ajungem să ne îndepărtăm de la principiile care ne călăuzesc în viață: cât de greu e să ajungi să câștigi în viață și cât de ușor este să pierzi totul.

Bobi Busuioc e un om care azi spune ceva, mâine altceva. Astăzi construiește un sat modern cu asfalt și toalete în case, mâine distruge asfaltul și toaletele, practic distruge tot ce el singur a clădit. Crede cu tărie în ceea ce spune și face. Chiar dacă se contrazice de multe ori. Și, la un moment dat, ajunge să creadă atât de tare în propriile utopii încât alege o cale complet greșită.

„Țin minte că în toamna anului 2017 eram la München cu o bursă și m-a sunat Andi să mă întrebe dacă nu sunt interesată să scriu o monodramă despre un europarlamentar. Am fost de acord pentru că era ceva complet nou pentru mine, ceva diferit de tot ce scrisesem până atunci. Înainte de asta nu m-aș fi gândit niciodată să scriu despre un politician. Mi-a plăcut mult contextul în care urma să scriu această monodramă: o colaborare internațională a cinci teatre din Europa. În fiecare țară, un dramaturg a trebuit să scrie un one-man-show despre un europarlamentar fictiv din țara sa. Așa am scris povestea europarlamentarului Bobi Busuioc. Eu lucrez în presă și am cunoscut mulți politicieni, în general sunt interesată de ceea ce se întâmplă pe scena politică de la noi, dar trebuie să recunosc că din păcate interesul pentru ceea ce se întâmpla în Parlamentul European era mai mic. Și cred că vorbesc în numele multora. Când am fost la Amsterdam anul trecut și am văzut spectacolul olandezilor, despre un eurocomisar, actrița care a interpretat personajul și în același timp a scris și textul, mi-a spus că nici ea nu știa mare lucru despre ce se întâmplă la Bruxelles, și tocmai asta a motivat-o să se documenteze și facă un spectacol despre asta.  Mi-a făcut plăcere să-l inventez pe Bobi Busuioc. Cred că are o poveste care e foarte specială și uneori pare incredibilă, dar care în același timp ar putea fi povestea oricărui politician de la noi.”

Elise Wilk

*Bobi Busuioc e un personaj fictiv. Unele din faptele prezentate s-au întâmplat undeva, cândva, în România. Altele s-ar putea întâmpla cu o probabilitate foarte mare.

text Elise Wilk
traducerea Cseke Tamás (hu), Corina Cotoi (en)
scenografia Mihai Păcurar
muzica Vlaicu Golcea
regizat și jucat de Ándi Gherghe
data premierei 27 septembrie 2019
durata spectacolului 1h 10 min.
limba română cu supratitrare în limba maghiară

Următoarea reprezentație: Bastionul Măcelarilor, joi, 20 februarie, de la ora 20.00

Bilete: https://eventbook.ro/theater/bilete-dincolo

Evenimente viitoare